Viata.

Imi pare rau ca te'am facut sa tii la mine. Imi pare rau ca ti'am cersit iubirea cu care'mi hranesc sufletul avid si egoist. Te pierd printre sentimentele care oscileaza intre iubire si ura. Orgoliul meu nebunesc ma face sa nu vad esenta sentimentelor dintre mine si restul lumii, prefer sa nu caut in amanunt iubirea nemarginita, caci totul se reduce la tristete nemasurata in timp si spatiu. Nu ar ajunge timpul trecut pana acum de la inceputul lumii pentru a masura cat am strans in mine, bine sau rau. Ma simt de fum, la fel ca sentimentele mele, pentru tine sau nu. Oare cat va mai exista acest fum? Simt ca se risipeste. Simt ca dispar odata cu ele. Dar nu e asa. Va trebui sa ma suport pana la sfarsit. Sfarsitul e moartea. Moartea e eliberarea de viata, de sentimente, de nevoi si de griji. Prin moarte se atinge perfectiunea, se termina individuatia inceputa de dinainte de viata. Problema mortii e ca toti o privesc cu teama, ca si cand ar fi ceva rau. Viata e doar o trecere din nefiinta intr'o nefiinta evoluata, experimentata. Viata doar pregateste moartea prin suferinta exercitata asupra persoanei respective. Orice sentiment frumos este dureros prin suferinta de dupa. Singuratatea e singura solutie pentru a fi fericit, chiar daca pare groaznica. Prin singuratate poti fi tu insuti, poti trai cum vrei, caci influenta altora nu exista. Nimeni nu'ti spune cum sa traiesti si cum sa mori. Moartea e o arta ce trebuie traita din plin. Viata te ajuta sa atingi perfectiunea mortii.
"Give your soul to me for eternity"